Vladimir Putin ar putea utiliza armament nuclear tactic pentru a lovi mai dur Ucraina. Deşi aceste bombe nucleare miniaturizate au o putere relativ mică, sub o kilotonă de TNT, acestea au efecte care nu sunt de ignorat. Statele Unite ale Americii are în prezent 230 de bombe nucleare tactice. Rusia, în schimb, are în silozuri până la 2.000 de astfel de ogive.
James Acton, expert în domeniul nuclear la Carnegie Endowment for Internațional Pace din Washington DC spune:
O armă nucleară tactică este un dispozitiv nuclear conceput pentru a fi folosit pe câmpul de luptă în diferite situații de război. Termenul diferă de arma nucleară strategică, care are în schimb o funcție de descurajare.
Armele nucleare tactice constau în general din dispozitive nucleare cu putere distructivă redusă. Concepute pentru a fi utilizate direct pe câmpul de luptă, funcția lor este de a dezactiva sau reduce capacitatea agresivă a armatei inamice sau de a opri înaintarea acesteia pe câmpul de luptă. Acest lucru a condus la dezvoltarea de dispozitive de dimensiuni mici, ușor transportabile și utilizabile fără utilizarea aeronavelor, dar direct de către trupele de pe câmpul de operațiuni. În general, au o putere explozivă mai mică, spre deosebire de armele nucleare strategice, care sunt concepute în principal pentru a fi direcționate către interiorul teritoriului inamic, departe de linia de front, împotriva bazelor militare, orașelor, orașelor, industriilor de armament și a altor zone întărite sau mai mari ținte pentru a deteriora capacitatea inamicului de a face război.
Armele nucleare tactice includ bombe gravitaționale, rachete cu rază scurtă de acțiune, obuze de artilerie, mine terestre, încărcături de adâncime și torpile care sunt echipate cu focoase nucleare. De asemenea, în această categorie se numără rachetele sol-aer cu încărcătură nucleară.
Bomba gravitațională sau neghidată este o bombă convențională aruncată de o aeronavă care nu conține un sistem de ghidare și astfel urmează o traiectorie balistică. Așa a fost în cazul bombelor aruncate de pe avioane până în a doua jumătate a celui de-al doilea război mondial și marea majoritate până la sfârșitul anilor 1980. Bombele neghidate folosesc de obicei o siguranță de contact pentru detonarea la impact. O alternativă este o rachetă cu altimetru, pentru a declanșa o explozie aeriană la altitudinea dorită.
Un tip special de bombă neghidată este o bombă frânată, care utilizează un proces mecanic pentru a crea o frână aerodinamică, cum ar fi o parașută sau un balut. Se desfășoară după eliberarea bombei, încetinind căderea și reducând distanța parcursă. Cu toate acestea, bombele sunt mai puțin precise decât bombele convenționale cu cădere liberă.
O rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune depășește 1.000 de kilometri distanță. În general, sunt capabile să transporte focoase nucleare. În eventualele conflicte regionale, aceste rachete ar fi utilizate datorită distanțelor scurte dintre unele țări și a costului relativ scăzut, dar și a ușurinței de implementare.
Un obuz este un proiectil, în general de formă cilindrică și ogivală, care conține o încărcătură de exploziv sau substanțe incendiare sau toxice și care este aruncat spre obiectiv cu ajutorul unui obuzier sau tun. În general sunt proiectile de calibru mare și sunt trase de artilerie, vehicule de luptă sau nave de luptă. Artileria este arma destinată pentru sprijinul cu foc al operațiilor forțelor luptătoare, constituind mijlocul principal de lovire cu foc a obiectivelor terestre și de la suprafața apei.
Minele terestre sau muniția de demolare atomică medie sau MADM a fost o armă nucleară tactică dezvoltată de Statele Unite în timpul Războiului Rece. Era o muniție de demolare atomică, un dispozitiv de inginerie de luptă pentru demolarea structurilor și pentru modelarea câmpului de luptă. Dispozitivul conținea focos W45, cu un randament estimat de 0,5 până la 15 kilotone. Fiecare MADM cântărea 177 kg în containerul său de transport. Au fost dislocate între 1962 și 1986.
Bomba nucleară de adâncime este echivalentul nuclear al încărcării convenționale de adâncime și poate fi folosită în războiul antisubmarin. Marina Regală Britanică, Marina militară sovietică și Marina Statelor Unite ale Americii au avut bombe nucleare de adâncime în arsenalele lor la un moment dat. Datorită utilizării unui focos nuclear cu o putere explozivă mult mai mare decât cea a încărcăturii convenționale de adâncime, acest tip de bombă crește considerabil probabilitatea distrugerii submarinului atacat.
Torpila nucleară a fost creată pentru a produce o explozie mare. Analizele ulterioare, însă au sugerat că torpilele mai mici, mai precise și mai rapide au fost mai eficiente.
O rachetă sol-aer cu armă nucleară este un tip de rachetă special realizată pentru a fi lansată de pe pământ împotriva țintelor aeriene cu focos nuclear. În armatele moderne rachetele au înlocuit alte forme de apărare anti-aeriană cum ar fi tunurile antiaeriene folosite în al II-lea război mondial.
La detonare, arma nucleară tactică poate distruge totul pe o rază de aproximativ doi kilometri, clădirile le transformă în praf, iar 98% dintre oamenii aflaţi în această rază sunt spulberaţi. Suflul deflagraţiei se simte pe o rază cuprinsă între doi şi 11 kilometri, iar cantitatea de căldură degajată în urma detonării este atât de mare încât pielea poate arde instant. Pe această rază, largă, undeva la 50% din populaţie va muri. Cine este afară va suferi efectele exploziei, cine se află în adăposturi s-ar putea să fie ucis din cauza dărâmăturilor. Experţii militari susţin că detonarea unei astfel de arme într-un oraş cu patru milioane de locuitori va face cel puţin 120.000 de victime.
Armele nucleare tactice nu au mai făcut parte din gândirea strategică de la sfârșitul Războiului Rece, în 1991. În timpul Războiului Rece, acestea au fost integrate în fiecare nivel de planificare militară atât de NATO, cât și de echivalentul său comunist, Pactul de la Varșovia. Numai armata cehoslovacă avea în plan să folosească 131 de arme nucleare împotriva țintelor NATO ca parte a atacului său inițial. Alți membri ai Pactului de la Varșovia și ai NATO aveau propriile planuri de utilizare nucleară. Orice astfel de schimb ar fi făcut ca o mare parte din Europa Centrală să devină imediat nelocuibilă, îngrijorarea fiind că utilizarea nucleară tactică ar fi escaladat foarte repede la utilizarea nucleară strategică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER